Videouri

Loading...

29 martie 2012

În culisele unei poveşti horror - Auschwitz


Poate unul dintre cele mai vizitate obiective turistice în Polonia e Auschwitz-ul (Oswiçiem). Sunt sigur că fiecare a citit, la ora de istorie, multe rânduri despre ororile făcute de nazişti în cel de-al doilea RM şi cum voia Mein Hitler să ucidă pe toţi cei care nu corespundeau tiparului rasei ariene – blond cu ochii albaştri (eu aş fi scăpatJ). Însă nimic nu se compară cu imaginile de la „locul faptei” desprinse parcă din cele mai afurisite filme horror, cu clădirile - multe din ele intacte, cu fotografiile din arhiva SS, cu camerele de gazare şi crematoriile umane, cu şinele de tren care întră în KL Auschwitz-Birkenau şi care au dus la moarte peste 1,5 milioane de evrei, ţigani, polonezi şi ruşi, cu „cabinele telefonic” unde 4 prizonieri erau forţaţi să stea în picioare câte 7 zile, cu „paturile” de 1,5/2 m unde se înghesuiau iarna-vara 8 oameni, cu munţii de bocanci/păr uman/periuţe de dinţi/valize…
Culmea cinismului, pe lângă faptul că naziştii îi duceau cu zăhărelu pe evrei balivernisindu-le ca fac duş, în timp ce ei turnau prin gurile de aerisire bobiţe de cyclone B, gazându-i în maxim 20 de minute, a fost metoda absolut diabolică pe care membrii SS o aplicau celor aduşi în lagăr: îi minţeau cu nonşalanţă că merg în vacanţă, astfel că marea majoritate dintre ei şi-au procurat ei înşişi bilete de tren spre…moarte.
Fotografiile vorbesc de la sine…
Şinele din incinta lagărului A. Birkenau
Şi-au fost...aproape 1,3 milioane
...O asemănare izbitoare cu vechile noastre bilete de tren :O
Cyclone B - "ucigazul" tăcut al naziştilor
Mostră de "cabină telefonică"
Dormitoarele prizonierilor din lagăr
Toalete publice...peste 100 de deţinuţi le foloseau în acelaşi timp (1 min/persoană)

25 martie 2012

Cu 2 gipiesuri nu se face destinaţie

La sfârşitul săptămânii am fost în Polonia. Nimic nou sub soare. Doar că de data asta am fost cu un şofer puţin mai habarnist, care n-a pus neam de neamul lui piciorul în patria lui Sobiesky. Cum nimeni dintre noi nu ştia traseul decât din auzite, la intrarea în Bozgoria ne-am instalat GPS-urile: unul al nostru, altul al maşinii (navigaţia). După primele 5 minute ne-am dat seama că ăstea două nu se prea cunosc – primul arăta 660 km până la destinaţie, al doilea 864. Wtf?! Zic hai să le lăsăm totuşi pe amândouă că n-au cum să facă rău. Asta până într-o intersecţie în Debrecen în care unul ne îndemna s-o luăm la stânga şi s-o ţinem aşa vreo 50 de km, celălalt să virăm brusc dreapta. Wtf 2!? După o scurtă consultare cu ceilalţi membrii ai delegaţiei am decis să-l menţinem în funcţie pe-al nostru că avea un background pozitiv fiind umblat prin Europa, şi în plus, ştia româneşte.
Toate bune şi frumoase până în Polonia (ne-am mai pierdut o dată în Slovacia, dar scurt). La vreo 20 de km de Cracovia, conform GPS-ului, am început să răsuflăm uşuraţi, asta până intrarăm prin nişte păduri cu drumuri mai ciudate care deveneau din ce în ce mai înguste şi cu rare urme de civilizaţie. Deja şoferul începea să transpire, să-şi scarpine chelia, să dea din cap tot mai neîncrezător şi să-şi promită sieşi că, dacă scapă şi din asta se îmbată crunt, deşi n-a pus alcool în cutia limbii de peste 5 ani. Bonus – motorină nexam! Soarele îşi dădea şi el duhul în zori. Zic, hai totuşi să întrebăm pe cineva. Dar pe cine?! Dăm în sfârşit de un nene pe-a cărui faţă scria clar c-a lipsit de la cursurile de engleză. Facem un mic schimb inter-lingvistic: noi cu  romgleza, el cu polona. N-am înţeles nimic, dar îi mulţumim pentru amabilitate. Mergem tot înainte că înainte era mai bine. Disperarea creştea şi ea exponenţial. Ajungem la o intersecţie...a câtea oare?! GPSul ne spunea înainte, dar şoferul ezita să apese pedala de acceleraţie. Şi stăm. În 5 minute apar două femei şi ele foarte bune cunoscătoare de polonă. Şi cam atât. Totuşi, din maimuţăreli, ne dăm seama că trebuie să ne întoarcem pe unde am venit vreo 10 km. Pfuuui! Ne-am dat în sfârşit seama că singura soluţie să ieşim din rahatul ăsta şi să nu ne facem definitiv de kko în faţa celor care ne aşteptau de vreo 3 ore bune la hotel, era să închidem GPS-ul şi să ne orientăm mai mult după indicatoare. Aşa am făcut şi slavă domnului că am ajuns cu bine. La întoarcere a fost o altă distracţie: un drum de 8-9 ore l-am făcut în 12 – alesesem un traseu ultra montan prin Munţii Tatra din Slovacia :P 

22 martie 2012

Ziua de naştere ≠ zi bună pentru ştiinţă


            Cică un deputat orinj a propus un proiect de hotărâre prin care românii să aibă liber de ziua lor de naştere. O idee care, dacă n-ar fi foarte proastă, ar chiar bună! Să mă şi explic. De ex. un bugetar, oricât ar fi el de sugativă, nu are cum să confunde hârtiile cu paharele în cele 8 ore de stat la stat. Hai să zicem că închină un deţ cu ceilalţi colegi, dar cam atât! Ştie şi el că nu e de bonton să tragi o beţie la orele amiezii, sub ochelarii şefului. Atât doar că e un pic distras din cauza tonului de apel şi a ferestrei-feisbuc-mereu-deschise.
             Eu problema o văd a doua zi, când eşti cel mai mahmur om de pe planetă. Adică cum altfel să fii după o noapte de dezmierdări cu pretenaşii?! Auu capu! Şi, dacă mai pui la socoteală evidentul contrast între ceea ce ai făcut în urmă cu 4 ore şi ce faci în acel moment, claaar o să fii cel mai productiv om din firmă, angajatul zilei!
              Dar, dacă totuşi se optează pentru liberalizarea zilei de naştere, trebuie impuse nişte amendamente:
1.    Salariatul născut pe 29 februarie va primi câte 4 zile libere odată.
2.    Salariatul care are ghinionul de-a fi în concediu de boală chiar de ziua sa de naştere, va beneficia de o zi liberă, la alegere. Printre boli nu se numără: durerea în cot, în zona organelor genitale sau în zona dorsală.
3.    Guvernul va plăti salariatului o primă egală cu contravaloarea cadourilor pe care le-ar fi primit de la colegi, dacă ar fi fost prezent la serviciu.
4.     Toată atenţia colegilor de sex opus, pe care ar fi trebuit s-o primească dacă era la serviciu, va fi redistribuită uniform pe parcursul zilelor următoare. Aici intră pupăturile, strângerile de mână, îmbrăţişările, bezelele, trasul cu ochiu, plesnirea feselor, etc.
5.     Dacă salariatul revine a doua zi la serviciu cu întârziere, i se va da un avertisment verbal sau unul scris, în cazul în care acesta e prea mahmur să descifreze tainele comunicării orale.
6.     Activităţile din ziua T+1 vor fi adaptate stării fizice şi psihice a sărbătoritului. Exemple: udatul florilor, xeroxarea a maximum 10 pagini, crearea unui ambianţe plăcute de lucru, datul din cap afirmativ pentru orice inepţie a şefului, etc. Tendinţele sfidătoare şi autoritare din parte superiorului vor fi aspru sancţionate în conformitate cu regulamentul de ordine interioară.

21 martie 2012

Calitatea umana stă in cuvânt

Cea mai de preţ însuşire umană nu mi se pare nici deşteptăciunea, nici frumuseţea, nici altceva, ci cuvântul dat. Întregul complex de atribute umane care fac o fiinţă să se individualizeze în faţa notorietăţii altora trebuie să se axeze în jurul valorii cuvântului, a promisiunii de a face sau nu un lucru. 
Toată lumea ştie că un angajament, o făgăduinţă între doi oameni valorează mult mai mult decât orice hârtie scrisă. E drept că, în ziua de azi, în contextul ţunamiului birocratic, orice petic de hârtie e foarte important pentru demonstrarea poziţiilor ficăruia, însă o înţelegere mutuală, verbală, trebuie să poată prevala în faţa oricărei ştampile. 
Iar dacă tot de afli în treabă să promiţi ceva, ţine-te de cuvânt! Fă pe dracu-n patru şi du la îndeplinire promisiunea. Nu te fă că plouă, nu invoca motive puerile pe care nici chair tu nu le crezi. Gândeşte-te cum te-ai simţii să fi tu în locul ăluia?...ce ţie nu-ţi place, altuia nu face, zice un proverb românesc! Pentru că altă dată nimeni nu o să dea doi bani pe ce spui, chiar dacă esti bine-intenţionat! 

14 martie 2012

Radar ciob de oală spartă


DAAA! În sfârşit, cineva le vine de hac şi miliţiştilor de la rutieră! Prea îşi făceau ăştia de cap, crezându-se fiecare cel puţin nişte semi-zei în faţa cărora trebuia să te închini cu pioşenie. Îmi place să conduc, dar de fiecare când bag cheia în contact mă rog să nu care cumva să dau peste un miliţist pitit în boschete cu radarul în poală, că naiba mă ia! Cu un nivel de inteligenţă care jigneşte orice mamifer retardat, miliţistul boschetar reuşeşte mereu să distrugă firmitura de încredere pe care un cetăţean normal la cap o are în acest organ. Şi, cum prostu nu e prost destul dacă nu e şi fudul, mereu vrea să le arate „victimelor” că ce tare e el mânca-ţ-aş, cum le ştie el pă toate şi cum îţi recită el legea 195 ca Păunescu la Cenaclu. Întreruperea rumegăturilor acestui bovin cu diplomă e similară cu gaura făcută de un glonţ în coafor – îl cuprinde subit amnezia, iar când argumentele şi-au luat de mult ziua bună, iluzia banului tinde să-i acapareze circumvoluţiunile schizofrenice „băh, ascultă la mine..dacă vrei să mai ai carnet cotizează şi tu cu ceva, da vezi că suntem trei de toţi”! Urare: urca-v-ar DGA-ul pe toţi în dubă ca pe site-ul de cultură pentru o bine-meritată excursie la cele mai fancy penitenciare din Ro.

13 martie 2012

Marţi, 13. Perfetto!


Azi merg la Loto să pun un bilet din acela cu 13 lei. Deja m-am gândit la cele 13-7 norocoase. Aş zice aşa: 13 (doh!!), 1, 3, 31, 4 (1+3) şi -2 (1-3). Iese clar, nici nu-mi fac probleme. Am doar nişte dubii cu privire la suma pariată, dar merg pe All in de data asta. Sper doar să nu-mi taie calea vreo pisi îmbrăcată în negru, dar n-are cum: or să sară cât acolo la trecerea Norocosului! Deja planul de bătaie e făcut: ML cu consum 13l/113km, vilă cu 13 cameri, o gajică animatoare de 26 de ani (sau două de 13 – mă mai gândesc). Şi dacă totul merge conform ursitei, săptămâna aviatoare merg în priveghi la fostul şef (am uitat să vă zic că mi-am dat demisia). Eh…asta e, când e să ai noroc, ai până la capăt!  

9 martie 2012

Serbăutările de Ziua Mamei

Care-şi mai aminteşte serbările din perioada Under 7? Săptămâna asta am avut fericitul prilej să rememorez o astfel de manifestare datorită invitaţiei făcute de mama-educatoare, pentru a-i face o mică sesiune de shooting. Pfff…incredibil câte amintiri pot să-ţi invadeze mintea când păşeşti pe podeaua locului în care, acum mai bine de 20 de ani, tu erai acel prunc şturlubatec, dornic de-a-ţi impresiona mămica sau bunica. Iată câteva poze din „concertul” dedicat Zilei Mamei, pe care micuţii de 4-5 ani au reuşit să-l ducă cu brio până la final:
Şi, după acţiunea celor mici, a urmat, bineînţeles, serbarea celor mari! Pe principiul binecunoscut de studenți conform căruia cele mai tari kefuri îs ălea din sesiune, sindrofia părinţilor din post a fost şi ea cam în zona aia. Când s-au văzut scăpaţi de El Padre, tătic şi el, fiecare şi-a scos din traistă ce-a adus mai bun de-acasă (de post evident): sărmăluţe, plăcinte, n-feluri de mâncăruri pe bază de soia şi nelipsita palincă (tot de post). Când s-a terminat pălinca, berea (de post) a devenit şi ea foarte apreciată. Totul pe fondul unui playlist generos cu moroşeni şi artişti locali. Şi, ca să fie păcatul-păcat, am băgat şi nişte jocuri cu strigături de răsunau geamurile Bisericii, aflate la nici 50 de metri. 

8 martie 2012

Flower power - OFF

Fix azi, de 8 Martie, am avut cu o reprezentantă a sexului slab o contradicţie legată de gestul tradiţional adânc înrădăcinat în gândirea colectivă a humanoizilor de pe acest Pământ - oferirea de flori cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Încă de la început vreau să stiţi că sunt împotriva acestui gest mecanic, ipocrit şi linguşitor. Oare de unde atâta romantism şi sensibilitate în a oferi nişte plante injectate, dar frumos colorate, tăiate sau rupte după caz, unei alte persoane doar pentru că "aşa se face dom'le!". Păi de ce? Cine, unde şi când a zis că aşa se face? Măcar de-ar fi şi florile ălea în ghiveci, să le vadă şi muierea crescând deodată cu ea...să se uite peste câtva timp la ele, făcând-o să oftice într-o doară, c-o urmă de regret la gură "Ce băiat era şi Ionuţ ăla...păcat c-am avut numa ozeneuri în cap!".
Un alt argument al femeilor în acest război civil e legat de clişeul arhetipal "gestul contează". Să mori tu! Măi, dacă tot vreau să dau o buruiană cuiva, o dau pentru că aşa simt eu, că aşa vreau să-mi exprim afecţiunea faţă de acea persoană, nu că aşa fac toţi boii care se dau de ceasul morţii să găsească cele mai sexi şi scumpe flori, şi apoi să se şi laude cu preţiosul megalo-gest.
Un sfat pentru bărbaţii pragmatici: dacă veţi dori vreodată să oferiţi pro bono o plantă unei femei, daţi-i o etnobotanică. Sigur o să fiţi răsplătit cu mult mai mult decât dacă v-aţi fi afişat împreună cu banala plantă cu petale şi pistil, plus că o să vă simiţiţi şi foarte bine ştiind că nu aţi aruncat banii pe fereastră.
Right plant