21 martie 2012

Calitatea umana stă in cuvânt

Cea mai de preţ însuşire umană nu mi se pare nici deşteptăciunea, nici frumuseţea, nici altceva, ci cuvântul dat. Întregul complex de atribute umane care fac o fiinţă să se individualizeze în faţa notorietăţii altora trebuie să se axeze în jurul valorii cuvântului, a promisiunii de a face sau nu un lucru. 
Toată lumea ştie că un angajament, o făgăduinţă între doi oameni valorează mult mai mult decât orice hârtie scrisă. E drept că, în ziua de azi, în contextul ţunamiului birocratic, orice petic de hârtie e foarte important pentru demonstrarea poziţiilor ficăruia, însă o înţelegere mutuală, verbală, trebuie să poată prevala în faţa oricărei ştampile. 
Iar dacă tot de afli în treabă să promiţi ceva, ţine-te de cuvânt! Fă pe dracu-n patru şi du la îndeplinire promisiunea. Nu te fă că plouă, nu invoca motive puerile pe care nici chair tu nu le crezi. Gândeşte-te cum te-ai simţii să fi tu în locul ăluia?...ce ţie nu-ţi place, altuia nu face, zice un proverb românesc! Pentru că altă dată nimeni nu o să dea doi bani pe ce spui, chiar dacă esti bine-intenţionat! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu