5 aprilie 2012

Ratuc-ul nostru cel de toate zilele

            Din ciclul “Bună dimineaţa, cu RATUC îmi trăiesc viaţa”, azi o nouă întâmplare foarte lol-ie din celebrele trolee care brăzdează Clujul pe direcţia Vest-Est şi retur. Faze demne de cascadorii râsului se întâmplă zilnic, dar azi parcă s-a scuturat strada cu proşti exact în mijlocul de transport în comun pe care încep să-l folosesc din ce în ce mai puţin ocazional.
         Ora 16.30. Exact când e mai aglomerat. Şasele slaloma agale prin desişul rutier târându-se cu viteza melcului în marşarier prin centrul metropolei. Când totul părea să între în amorţire (ca niciodată, nimeni nu se agita vorbind la teleiphone), brusc se aude de nicăieri, şi fără nici un preludiu, o voce exploratoare de teenager :
                   Doamnăăă, vă place cu troleul?!
Colegă-sa de bancă, o octogenară gătită de mers la biserică, rămâne pentru câteva secunde mută, neştiind dacă handralăul face mişto de ea sau chiar o chestiona pe bune. Acesta revine:
                        - Noooo da serios acuma: vă place sau nu?!
                   - Daaa…zice tanti uşor nesigură, în timp ce toţi con-pasagerii începură să-şi ciulească urechile la dialog.
                    -  Tare, tare?!
                  Da….no acuma îmi place şi nu prea…ştii cum e…
                    -  Da auziţi,  până unde mergeţi?
                    - Păi….până la… (babăciunea ezită să-i răspundă)
                   - Până în staţie cred că mergeţi, că acolo opreşte troleul!
                    - Da…e o ţară liberă, fiecare merge unde vrea…
                    - Da totuşi, vă spun eu că până în staţie mergeţi! …..Da auziţi, ce religie aveţi?
                    - N-am religie. De fapt e treaba mea!
                    - Da totuşi, ce sunteţi? Că există ortoooocşi, catooolici, pocăiiiţi…
          Exact în momentul ăsta cutia pe roţi ajunge în staţie şi lady în black se dă jos foarte uşurată că a scăpat de un nebun. Mă dau şi eu jos. Dar prin geam încă se mai zăreau feţele zâmbitoare ale călătorilor, contrariaţi şi ei de insolitul schimb de replici dintre generaţii. Adevărul e că tineretul a punctat! Are deja 2-0, de când cu partida de K1 de-acum o  săptămână. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu